Trei reguli importante pentru actualizarea corectă a unui Blog

Importanta

În general, orice blog pus la dispoziția clienților de către realizatorii de website-uri dispune și de un sistem de administrare a conținutului, numit în termeni tehnici „Content Management System”. Fie că este un sistem cunoscut pe piață precum WordPress, fie că este un CMS special conceput și implementat pentru blog, rolul acestuia este foarte concret, acela de a facilita proaspătului proprietar actualizarea „cu succes” a conținutului postărilor.

Așadar, înconjurat de idei geniale și  înarmat cu un instrument de editare puternic, purcede cu elan tineresc la înregistrarea postărilor.  Și da-i și Copy și da-i și Paste, și da-i iar Copy și iar Paste, și încă un Copy și iar un Paste … mai dă un ENTER,  mai inserează câteodată și o poza, doua și …. gata postarea !!! Și tot așa până la … 500 de postari ! Ba mult mai multe chiar !

Sunt multe aspecte care trebuiesc luate în seamă pentru a da valoare unui blog, pentru a contribui la creșterea numărului de vizitatori, însă în cazul de față mă voi opri doar la unul dintre ele, modul de editare a postărilor.

De-a lungul timpului am văzut o groază de “minunătii” legate de editarea articolelor, dar ultima dintre ele m-a determinat să scriu câteva cuvinte despre acest aspect. Socul a fost maxim, când într-un blog “cu pretenții” am descoperit că, niciuna dintre cele aproximativ 1500 de poze, de altfel toate originale și excepțional de frumoase, nu avea descriere “alt”. Iar oamenii se mai și plângeau că “nu a indexat Google pozele”. Minunat, nu? Probabil această situație nu ar fi existat dacă, cel care a realizat blogul le-ar fi oferit “niscăiva” indicații despre modul în care trebuie procedat pentru înregistarea corectă a unui articol.

În cele ce urmează voi prezenta trei reguli simple, foarte importante, despre felul în care trebuie făcută editarea postărilor în cadrul unui blog și în general a oricărui articol dintr-un website. Desigur, există multe reguli ce ar trebui luate în seamă însă voi prezenta doar trei dintre ele, cele mai importante zic eu.

REGULI DE EDITARE A BLOGULUI

1) Scrie continut original si consistent

În esență Blog-ul este un jurnal personal și fără discuție trebuie să aibă postări originale. Dacă copiezi din altă parte și apoi “dai un Paste” în propria postare, atunci crede-mă nu ai rezolvat nimic! În primul rând trebuie să ai în vedere că motorul de căutare Google dezaprobă asemenea tehnici,  încurajând fără doar și poate originalitatea, aspect concretizat de altfel în afișarea “corespunzătoare” a articolului tău în rezultatul căutarilor. Cu alte cuvinte dacă ai copiat, și dacă ai puțin noroc, vei fi pe undeva prin coada listei, iar website-ul “nu crește”. În al doilea rând plagiatul nu-ți oferă personalitate!

Dacă îți dorești ca blog-ul tău “să crescă”, să fie bine indexat / clasat de motoarele de căutare, atunci conținutul fiecărei postări trebuie să fie unul consistent, orientat către vizitator, bogat în text și elemente media. Trebuie să ții cont că o postare cu doar 2,3 propoziții nu are valoare.

2) Folosește în textul postărilor titluri formatate prin tag-urile h1…h6

În multe blog-uri am observat că, în cadrul postărilor, cel mai probabil din neștiință, titlurile au fost evidențiate prin expresii  îngroșate cu ajutorul tag-urilor b sau strong (clasicul bold). Și ce e în neregulă cu asta, se vor întreba unii? Păi să vedem:

  • Imposibilitatea ierarhizării titlurilor doar prin folosirea tag-urilor b sau strong (în cazul unui utilizator obișnuit). Pentru o editare profesională este necesară în unele situații folosirea ierarhică a titlurilor (titlu, subtitlu, sub-subtitlu, etc). De regulă stilurile de afișare pentru tag-urile H1, H2 .. H6 (Heading1, Heading2 … Heading6) sunt setate “de la mai mare la mai mic” astfel încât permit o asemenea afișare (ierarhică).
  • Este afectată estetica articolului
  • Indexare necorespunzătoare
  • Un articol editat corect, folosindu-se pentru titluri formatarea ierarhică prin tag-uri H1…H6 “va fi mult mai bine văzut de motoarele de căutare”. Majoritatea editoarelor WYSIWYG pentru web (exemplificând aici TinyMCE, CKEditor, elRTE s.a) permit acest lucru, prin urmare de ce să nu evidențiem titlurile astfel?

3) Asociază o descriere fiecărei poze inserate în cadrul postării

Cea mai frecventă greșeală, întâlnită chiar și în multe site-uri editate de profesioniști, este ignorarea atributului “alt” (alternate text) pentru imaginile inserate în articol. Pentru cei care nu știu, acest atribut se recomandă a fi setat pentru fiecare poză din cadrul postării și trebuie să conțină o descriere obiectivă a acesteia, descriere care va fi folosită de motoarele de căutare pentru includerea ei în indexul lor. A ignora acest atribut înseamnă practic șanse mai mici de afișare a articolului în lista de rezultate a motoarelor de căutare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă putem ajuta?
Confidențialitate și cookie-uri: Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Dacă continui să folosești acest website ești de acord cu utilizarea lor.