Design grafic – Mesajul vizual, între design grafic și DTP

Trăim într-o lume dominată de economia capitalistă și de consumerism. Oamenii sunt bombardați de mesaje publicitare și campanii menite să vândă produse și servicii care concurează pe aceleași segmente. Într-o asemenea “junglă” economică, unul dintre cele mai importante ingrediente ale succesului este IMAGINEA. Iar imaginea depinde într-o măsură covârșitoare de creativitate și strategie.

Grafica publicitara a devenit, în ultimul deceniu, extrem de populara în rândul deținătorilor de afaceri de orice fel, iar specialiștii din acest domeniu sunt foarte apreciați și bine plătiți, pentru că munca lor insuflă valoare produselor. Dar ce este, de fapt, un designer grafic?

Un designer grafic este un creator ce reușește să contureze identitatea vizuală a unui produs sau serviciu. Designerul grafic creează concepte prin combinații de elemente grafice – fonturi, simboluri, forme, culori, imagini etc. Grafica sa este cea care poate diferenția un produs față de altul concurent, făcându-l mai atractiv, mai interesant, apropiindu-l mai mult de potențialul consumator. Prin design grafic, designerul transmite un mesaj, comunică vizual cu receptorul.

Adesea, design grafic și DTP-ul (Desktop Publishing) sunt confundate, mulți oameni considerând că sunt unul și același lucru. Această impresie este, însă, greșită, întrucât există o diferență majoră între cele două. În timp ce grafica publicitară are o profunda latură creativa, DTP-ul se referă, mai degrabă, la simpla punere în aplicare ale ideilor designerului grafic. Cu alte cuvinte, design grafic este “creierul”, iar DTP-ul este executantul. DTP-ul reprezintă activitatea mecanică. În timp ce design grafic este o artă, DTP-ul se oprește la stadiul de proces.

Design Grafic

design grafic

Design grafic – Nu orice DTP-ist poate face design grafic, însă designerul grafic se implică sau combină, adesea, grafica publicitară și DTP-ul. Uneori, însă, un designer grafic poate veni doar cu o schiță sau o idee așternută pe o foaie, pe care DTP-istul trebuie să o concretizeze folosindu-se de software pentru a se ajunge la produsul finit, care poate fi o broșură, un logo, un newsletter sau orice altă formă de comunicare vizuală.

Noțiunile DTP sunt extrem de utile pentru oricine are nevoie de promovare, fie că vorbim de mici întreprinzători, antreprenori sau liber profesioniști. Însă putem merge cu un pas mai departe, folosindu-ne imaginația pentru a ajunge la etajul superior – design grafic. Așadar, căutați liftul și urcați mai sus! 🙂 🙂 🙂

Îți mai recomand:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: