10 trucuri SEO pentru platforma WordPress

WordPress este una din platformele cele mai folosite din lume la ora actuală. Aproximativ 68% din toate website-urile sunt construite pe această platformă. Am întâlnit tot mai des în rândul proprietarilor de website-uri ideea că dacă ai un website pe platforma WordPress nu mai e nevoie să faci optimizări SEO. Din acest motiv m-am hotărât să scriu despre idei de SEO pentru WordPress.

Așadar, să vedem 10 trucuri SEO pentru WordPress:

  1. Conținutul
    Conținutul este una din cele mai bune optimizări. Bineînțeles conținutul este baza oricărei optimizări ulterioare și o condiție obligatorie. Conținutul trebuie să fie ușor de citit, fără fraze foarte lungi și expresii sofisticate. Conținutul trebuie scris pentru cititor și nu pentru motoarele de căutare sau pentru cuvintele cheie în sine. Conținutul trebuie să transmită informații reale și utile.
  2. Fotografiile
    De obicei  aceste sunt lăsate fără explicații. Google recunoaște fotografiile și le indexează mai ușor dacă acestea conțin explicații în descriere dar și în câmpul de text alternativ Alt text. O fotografie poate fi denumită de exemplu flori15.jpg sau Florialbastreinghiveci.jpg, care dintre cele două denumiri de fișiere credeți că o va considera Google mai explicită?
  3. Permaliks  scurte
    Folosiți linkurile scurte care să aibă cuvinte cheie incluse. Rețineți că în linkuri primele cuvinte sunt importante. Motoarele de căutare sunt interesate dacă anumite cuvinte cheie care descriu destinația corect sunt în link, nu ce variabile sunt folosite în link.
  4. Backlinks
    Trebuie să construiți în timp linkuri dinspre pagini cu rank și autoritate mai mare din partea motoarelor de căutare. Linkurile trebuie să fie către sau dinspre website-uri relevante ca și conținut, altfel linkul nu va ajuta sau chiar puteți fi penalizat. În ceea ce privește linkurile interne, avem un singur sfat, nu legați toate paginile website-ului dvs între ele.
  5. Teme optimizate
    Folosiți teme wordpress optimizate SEO. Multe teme folosesc foarte mult cod pentru design și interfață dar neglijează optimizarea. Cu cât website-ul tău are mai multe linii de cod cu atât mai mică este densitatea cuvintelor cheie atunci când  motoarele de căutare indexează website-ul. Atenție la timpul de încărcare al temei și la optimizarea pentru smartphone și tablete.
  6. Harta site-ului
    Este obligatorie. Există nenumărate plug-in-uri care vă pot ajuta să realizați această hartă. Puteți folosi Google XML Sitemaps sau alte unelte cum ar fi Webmaster Central sau Website Optimizer.
  7. Evidențiază
    Folosește toate facilitățile din WordPress pentru a scoate în evidență cuvintele cheie sau ideile principale. Titlurile și subtitlurile fac textul mai ușor de citi de către utilizator dar și de către motoarele de căutare. Atenție nu abuzați de titluri și subtitluri, nu scrieți cu litere mari sau doar cu bold. Agresați utilizatorul și nici motoarele de căutare nu sunt foarte fericite.
  8. Butoanele Social Media
    WordPress este foarte bine adaptat pentru social media. Folosiți butoanele pentru social media și publicați conținutul pe rețele de socializare. Nu publicați doar conținut de pe propriul website, utilizatorii de obicei se așteaptă la o varitate de informații și distribuind și informații conexe cu domeniul dvs de activitate puteți fi la rândul dvs distribuit de către alții.
  9. Nu trișați
    Nu folosiți tehnici de atragere de trafic artificial pe website. Motoarelor de căutare nu le plac trișătorii, mai devreme sau mai târziu vei fi prins. Recent au fost câteva website-uri foarte mari care au fost șterse din căutări. Daunele sunt mult mai mari după ce ești prins și efortul de a reveni este enorm.
  10. Niciodată FLASH
    Da! Flash poate că îți ia ochii dar pentru motoarele de căutare acesta aproape că nu există. Folosiți WordPress!!!

Folosiți plug-inurile WordPress care au cele mai multe instalări și cele mai bune recenzii. Acestea sunt stabile și oferă constant update-uri. Google folosește peste 200 de criterii de evaluare a unui website. WordPress îți oferă multe variante de optimizare a acestor criterii. Nu faceți din optimizarea SEO un scop în sine, ci mai degrabă concentrați-vă pe conținut, pe calitatea acestuia și restul va veni de la sine. Și cel mai important lucru aveți răbdare, optimizarea SEO nu se întâmplă peste noapte. Succes! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă putem ajuta?
Confidențialitate și cookie-uri: Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Dacă continui să folosești acest website ești de acord cu utilizarea lor.